marți, 14 august 2012
ingerul
Atât de mare este iubirea şi compasiunea lui Dumnezeu pentru Creaţia Sa, încât El ne-a dăruit fiecăruia dintre noi câte un înger păzitor. Aceşti îngeri ne ajută să trecem cu bine peste lecţiile vieţii. Ei sunt pentru fiecare dintre noi îndrumători, protectori, inspiratori, prieteni. În funcţie desigur şi de aspiraţia fiecărei fiinţe umane, relaţia cu îngerul păzitor este cea mai intimă şi profundă relaţie. Îngerii noştri păzitori sunt alături de noi mereu şi le putem cere ajutorul ori de câte ori suntem în dificultate. Ei sunt dispuşi să ne ajute, trebuie doar să le cerem asta. Misiunea îngerului nostru păzitor este aceea de a ne însoţi, de a ne inspira şi de a ne impulsiona spiritual pe parcursul întregii noastre vieţi. Ingerul nostru pazitor petrece mult timp cu noi. Cel mai adesea, nu putem sa-l vedem si chiar avem dificultati in a-i percepe prezenta. Dar credinta in prezenta sa alaturi de noi ne confera deja o stare de siguranta. Altfel spus, nu suntem niciodata singuri, chiar in momentele cele mai dificile. Cu noi se afla tot timpul cel care ne iubeste profund si neconditionat, Exista mai multe modalitati de a comunica cu ingerii si oricare dintre ele poate fi eficienta; important este ca cererile sa le fie adresate cu dragoste si cu inima increzatoare. Contactul cu ingerii poate avea loc chiar si in timpul somnului, deci intr-un mod total inconstient. Unii oameni prefera sa mediteze, altii sa comunice in scris sau prin intermediul viselor. Depinde de structura proprie si de disponibilitatile fiecaruia. Nu e nevoie sa folosesti tehnici speciale, important e sa fii cat mai relaxat si deschis pentru a-i primi in inima ta. Poti chema un inger in gand: "inger drag, am nevoie de ajutorul tau" si el raspunde intotdeauna. Daca esti deschis spre vibratia lui, ii vei simti prezenta. Îngerul Păzitor ne ajută pe fiecare dintre noi să învingem diversele tentaţii inferioare sau devieri de la calea noastră spirituală, cu care încă ne mai confruntăm. El ne ajută să ne transformăm în bine întreaga viaţă. Conştientizarea legăturii cu îngerul păzitor poate constitui deci primul pas către Dumnezeu, făcut de fiinţa umană.
Conform unei teorii, ingerii sunt in stransa legatura cu zodia fiecarei persoane, o reprezinta si o indruma spre destinul ei. Traditiile esoterice sustin ca fiecare zodie este guvernata nu doar de cate o planeta ci si de cate un inger. Este bine sa aflam cine sunt acestia, ce capacitati ne pot oferi si cum putem lucra impreuna cu ei pentru a ne implini menirea acestei vieti.
Este foarte important sa devenim constienti de prezenta lor si sa invatam sa le descifram mesajele, caci roul lor este sa ne previna, sa ne sfatuiasca si sa ne indrume astfel incat orice cazatura sa fie atenuata si cu maxim de invatatura primita. Azi vom vorbi despre zodii din punctul de vedere al ingerilor si al felului in care fiecare actioneaza in viata noastra.
BERBEC
Ati fost vioi si lipsit de griji, ati fost deschis si plin de viata si ati dorit sa va bucurati si sa va amuzati copios in ceea ce intentionai sa intreprindeti. Iesiti complet din carapacea dumneavoastra si desfasurati-va intreaga placere de a trai si bucuria de a fi. Deschideti-va inima, lasati peretii despartitori in spatele dumneavoastra.
Fiti receptiv fata de impulsurile si semnalele celorlalti, fata de un sfat bine intentionat sau un gest impaciuitor. Aratati ca aveti nevoie de afectiune, intelegere si caldura. Nu incercati sa va asumati rolul singuraticului lipsit de orice afectiune si obligat sa faca totul de unul singur.
Malahidael- Ingerul curajului
Cu soarele in Berbec, nativii primesc curajul lui Malahidael. Vointa si puterea devin forte spirituale, dinamice care pot fi folosite in viata de zi cu zi pentru binele celor din jur. Malahidael va sprijini orice efort creativ pe care il veti depune in lumea materiala, va va da curajul sa mergeti pana la capat chiar daca asta nu va prea sta in fire. In paza lui veti reusiti sa terminati tot ce ati inceput cu atata entuziasm si mai ales sa faceti acest lucru fara a va simti sacrificati.
Malahidael va mai face un dar, poate, cel mai importat, va da imaginea potentialului vostru spiritual. Va arata in orice actiune mica pe care o faceti zi de zi, faptul ca menirea voastra este de fapt una spirituala de permanenta evolutie ,pentru ca ,actiunea curajoasa din plan material sa devina actiune curajoasa un plan spiritual. Acest inger va deschide ochii astfel incat sa vedeti adevaratele motive ale actiunilor voastre si va fereste sa deveniti fanatici sau despotici in incercarea de a controla viata altora. El este cel care poate transforma tendinta spre agresivitate in pace interioara. La urma urmelor Berbecii sunt cei care cuceresc Imparatia Cerului.
Este bine sa nu uitati ca puteti beneficia de ajutorul Arhanghelului Mihail, care va poate ajuta sa transcedeti orice limitari mentale si emotionale si sa descoperiti planul divin aflat in spatele oricarei actiuni.
Îngerii curajului ţin în mână sabia şi scutul, simbolurile curajului plin de discernământ spiritual şi al protecţiei divine în faţa obstacolelor pe care este necesar să le înfruntăm cu temeritate.Misiune cerească: Îngerii curajului trezesc curajul spiritual în inimile celor însetaţi de Dumnezeu.
Curajul este una dintre cele 4 virtuţi cardinale şi înseamnă neclintire în primejdie. El izvorăşte din nobleţea spiritului şi cere abnegaţie, forţa de a se impune şi voinţa de afirmare. Curajul se cere nu numai soldaţilor, ci şi oricăruia dintre noi. Toţi avem nevoie de curaj pentru a trăi viaţa care ne-a fost hărăzită.
TAUR
Sunteti visator si va lasati patruns de sentimente profunde. Este posibil sa priviti inapoi, cu melancolie, spre visele vremurilor apuse. Sorbiti vraja acestor sentimente, dar nu uitati sa va intoarceti apoi din nou atentia asupra prezentului.
Intoarceti-va spre visele si fanteziile dumneavoastra ramase neimplinite. Depanati cu voluptate aceste imagini. Duceti-va sa vedeti un film, cititi o carte . Sufletul dumneavoastra traieste din imagini. Dati-i aceasta hrana, pana se indestuleaza. In curand veti simti in dumneavoastra o forta proaspata, invioratoare.
Asmodael- Ingerul Rabdarii
Nativii cu soarele in Taur primesc puterea rabdarii de la Asmodael. Dorintele noastre chiar daca sunt de ordin material sau spiritual sunt apanajul zodiei in care ne-am nascut si ele pana la urma motiveaza orice actiune din viata noastra. Rabdarea este cea care pana la urma ne sustine perseverenta. Idee-forţă: "Graţie răbdării reuşesc să depăşesc momentele dificile ale vieţii. Tot răbdarea mă susţine pentru a atinge ţelurile măreţe pe care mi le-am propus."
Ingerul Asmodael este cel care transforma dorinta pentru posedarea de lucruri pamantesti in cea de a accede la noi nivele de cunoastere spirituala. El da consecventa taurului si o transforma chiar intr-o valoare intrinseca a acestei zodii. Astfel dintr-o zodie dominata de lumea materiala si de concret, cu ajutorul lui Amodael, taurii pot deveni fiinte spirituale mai preocupate de suflet decat de trup. El ii fereste pe tauri sa devina prea materialisti si prea fixati in parerile lor, la care ajung sa tina ca la ochii din cap, fara a avea vreun fundament logic.
Taurii mai pot beneficia de asistenta lui Aniel care ii poate ajuta sa treaca de la pasiunea obisnuita la iubirea spirituala in relatia cu partenerul de viata. Din acest punct pana la descoperirrea iubirii divine nu mai este decat un pas, usor de facut in paza ingerilor vostri si a credintei.
Îngerii răbdării ţin în mână un porumbel, purtător al mesajului pe care vor să ni-l transmită. A fi răbdător este o binecuvântare divină, care ne dăruieşte o viziune optimistă asupra vieţii. Îngerii răbdării ne călăuzesc paşii în orice proces de durată care, prin natura sa transformatoare, ne pune adeseori la încercare perseverenţa, dar şi încrederea în sine şi credinţa. Vindecarea este la rândul ei un astfel de proces care, de multe ori, necesită o infinită răbdare.
Cuvântul răbdare (patience) derivă din latinescul pati şi el descrie capacitatea de a tolara întârzierea, problemele sau suferinţa, fără a deveni furios sau supărat. Răbdarea este valoroasă pentru cei care se află pe o cale spirituală deoarece ea ne permite să ne continuăm eforturile spirituale chiar şi atunci când progresele noastre se lasă aşteptate sau sunt foarte mici. Deci răbdarea ne dă puterea de a ne continua eforturile spirituale şi oferă timpul necesar rezultatelor să apară în fiinţa noastră.
GEMENI
In intentiile dumneavoastra trebuie sa va bazati in totalitate pe intuitie, pe cel de-al saptelea simt sj sa nu va lasati iritat nici de propriile indoieli si nici de criticile exprimate de altii. Trebuie sa faceti abstractie de latura dumneavoastra critica. Ascultati-va vocea inimii. Aratati ce va misca pe plan interior, indiferent, daca este vorba de sentimente de durere sau de bucurie. Fiti binevoitor, ingaduitor, intelegator dar mai ales iertator. Nu va pandeste nici un pericol. Aveti incredere in oamenii ce va inconjoara, in cei pe care ii intalniti.
Ambriel -Ingerul gandurilor pure
Nativii cu soarele in Gemeni primesc puterea lui Ambriel, ingerul menit sa tina departe de ei gandurile prin care le-ar putea face rau celor din jur si daruindu-le in schimb puterea de a vedea solutii simple la probleme dificile, solutii care sa nu raneasca pe nimeni si care de obicei presupun doar comunicare reala. Comunicarea este limbajul iubirii, iar ingerul Ambriel va aduce aminte acest lucru de fiecare data. Comunicarea este puterea voastra a gemenilor si tot ea poate deveni o arma de temut, fie ca este vorba de comunicare verbala sau scrisa. Dar aceeasi comunicare este scara pe care gemenii pot urca la cer, caci nu exista o adevarata comunicare in plan uman fara comunicarea cu divinitatea. Doar oamenii care pastreaza legatura permanenta si dialogul cu Dumnezeu pot comunica cu adevarat cu semenii lor, iar ingerul Ambriel face acest lucru mai usor. Pana nu veti invata ca dialogul divin alimenteaza dialogul vostru cu oamenii, nu veti putea merge mai departe. Ambriel sporeste intelegerea propriei dualitati si da posibilitatea gemenilor ca poata intelege o situatie dificila din cel putin doua puncte de vedere. El ii transforma in buni negociatori de conflicte, si le da puterea de a simti compasiune pentru ambele parti implicate. Astfel inteligenta lucreaza in favoarea iubirii si intelegerii intre oameni.
Si Gemenii pot beneficia de puterea lui Aniel, care nu doar rafineaza dorintele, dar poate deasemenea sa le sporeasca mult capacitatea de a aborbi noi cunostinte la un nivel care sa depaseasca superficialitatea atat de cunoscuta.
RAC
Aratati-va latura sentimentala, sociabila, Dovediti ca aveti umor si stiti sa va si autoironizati. Nu lasati sa vi se strice buna dispozitie, petreceti o perioada cat mai placuta. Invitati-va prietenii, iesiti impreuna sa luati masa in oras daruiti-va ceva, atat dumneavoastra insiva cat si celorlalti - faceti fericita pe toata lumea. Viata dumneavoastra sentimentala este caracterizata de un adanc sentiment de recunostinta si de un profund atasament. Pe plan interior sunteti despovarat de orice grija, va simtiti in siguranta sub ocrotirea binefacatoare a unei comunitati, formate din oameni pe care ii indragiti si ii pretuiti.
Muriel- ingerul grijii pentru ceilalti
Cu soarele in Rac, nativii primesc binecuvantarile ingerului Muriel cel care ofera sprijin emotional in situatiile cele mai dificile. Hrana emotionala este importanta fie ca vine de la un parinte, de la un maestru sau de la un sfatuitor. Racii sunt foarte capabili sa ofere aceasta hrana, doar ca uneori se uita pe sine si pot deveni blazati si deprimati. Ingerul Muriel ii ajuta sa daruiasca fara a pierde nimic si sa primeasca inmiit orice bucurie, el le da capacitatea de a decodifica corect emotiile oricui si de a crea acea atmosfera benefica ,in care orice om sa se simta in stare sa isi exploreze emotiile. Muriel le da Racilor capacitatea de a se a-i intelege universul propriilor emotii si de a nu mai reactiona impulsiv in situatii care cer un pic de ratiune. Tot Muriel ii ajuta pe Raci sa depaseasca foamea de afectiune pe care acestia o simt, si sa devina mai siguri pe ei si pe menirea lor in viata, fara a se autovictimiza. El ajuta si la administrarea nevoilor de baza din punct de vedere spiritual. De exemplu in loc sa mananci pentru a-ti satisface nevoie de afectiujne, sa inveti sa iti hranesti spiritul cu lucruri care te bucura cu adevarat cum ar fi cunostinte despre lumea spirituala.
Voi nu cunoasteti insa comuniunea si traiti impreuna fara a sti ce inseamna acest lucru; traiti in acest fel timp de 70-80 de ani, fara a sti ce este viata. Rataciti fara a prinde radacini in solul fertil al vietii. Treceti de la un moment la altul fara sa savurati vreunul. Aceasta stiinta de a trai viata nu vi se daruieste la nastere; ea nu este ereditara.spunea osho.
Voi Racii mai puteti beneficia si de ajutorul lui Rahab, un inger care va da puterea de a patrunde cu mintea misterele lumii vazute si nevazute si astfel sa va dezvoltati lumina sufletului pana dincolo de marginile universului spre binele tuturor.
LEU
Va dati seama ca pluteste ceva in aer, ca problema in discutie a inceput deja sa se miste si ca totul evolueaza mai rapid decit ati sperat. Puteti conta pe o evolutie favorabila a intentiilor dumneavoastra. Trebuie sa va pregatiti pentru o implinire rapida a asteptarilor dumneavoastra. Daca asteptati o veste puteti fi sigur ca ea se afla deja pe drum. Prindeti din zbor sansa ce vi se ofera. Nu pierdeti ocazia. Treceti peste temeri, lasati-va cuprins de entuziasm.
Verchiel- Ingerului puterii controlate
Nativii care au soarele in Leu sunt sustinuti de Verchiel pentru a invata sa isi tina puterea sub control. Constiinta de sine trebuie sa devina maxima in ceea ce ii priveste pe Lei, caci un om care nu isi cunoaste puterea asupra celorlalti, poate face foarte mult rau. Nu conteaza daca sunt atribute negative ale putertii cum ar fi egoismul sau centrarea pe sine, sau atribute pozitive cum ar fi creativitatea si increderea in fortele proprii. Important este pentru Lei sa stie de ce sunt in stare si intr-un sens si in celelalt. Daca au tendinta de a fi egoisti ,Verchiel ii ajuta sa devina constienti si sa nu mai faca rau in incercarea de a iesi in evidenta cu orice pret, daca nu sunt constienti de capacitatilor lor creatoare, acelasi inger ii ajuta se se puna in slujba semenilor. Constiinta de sine este un atribut natural al Leilor si Verchiel ii ajuta ca astfel sa devina constienti si de menirea de lideri spirituali pe care o au de fapt.
Tot el ii ajuta pe Lei sa isi controleze si chiar sa isi anihileze tendinta de a-i domina pe ceilalalti. Pe masura ce leii invata sa caute si sa contempleze prezentele divine din viata lor, linistea se va asterne in inima lor, iar creativitatea va atinge cote inalte.
Leii mai pot fi protejati si indrumati de Rachmiel, care transforma orice actiune egoista in compasiune, orice vorba lipsita de blandete in mangaiere pentru cel in nevoie. Rachmiel este ingerul compasiunii si invata Leii sa se daruiasca si sa se uite pe sine in iubirea pentru cei de langa ei.
FECIOARA
Saptamana anunta ca, deocamdata, planurile trebuie lasate deoparte, in asteptarea unui moment propice. Adeseori, exprima o scadere a entuziasmului, o stare de pasivitate, "frigul", ce se strecoara in relatiile umane, fie ca este vorba de afaceri sau relatii sentimentale.Apare astfel necesitatea de a fi prevazator, amanarile, intarzierile sau insatisfactiile sunt de fapt avertismente ce indica faptul ca nu a sosit inca momentul sa realizati ceea ce v-ati propus, sau ca ceea ce doriti sa realizati nu va va oferi satisfactiile asteptate.
Hamaliel- ingerul Virtutii
Nativii cu soarele in Fecioara primesc darul virtutii de la ingerul Hamaliel. Acest dar este important caci fara el Fecioara devine mult prea critica si hiper-analitica in relatiile cu ceilalti. Acest inger o ajuta pe Fecioara sa inteleaga ca in general oamenii nu au nevoie de cineva care sa le spuna in permenta ce nu pot face sau fac gresit, ci de oameni care sa le spuna ce fac bine sau mai ales ce pot face. Hamaliel da Fecioarei puterea de a rezista stresului si de a duce o sarcina la bun sfarsit indiferent cat efort presupune acest lucru. Astfel Fecioarele devin buni cercetatori, oameni care invata cel mai bine din propria experienta si extrem de atenti la detaliile care pot face uneori diferenta intre “viata si moarte” intre “efemer si vesnic”.
Verchiel da posibilitatea Fecioarelor de a analiza pe ceilalti fara a-i judeca, de a-i iubi fara a-i eticheta si de a-i sluji fara a astepta nimic in schimb. Tot el va ajuta Fecioarele sa treaca de aparentele lumii fizice si sa ajunga sa inteleaga ratiunile divine din spatele fiecarei intamplari fie ea si nefericita.
Verchiel invata Fecioarele sa ii caute prezenta oamenilor nu pentru a-i face dependenti de ceea ce au ele de oferit, ci pentru a oferi ceea ce au acestia nevoie.
Fecioarele mai pot fi ajutate de Tzadikiel care ii poate ajuta sa isi extinda orizontul de perceptie si intelgere al constiintei in plan fizic, emotional, mental si spiritual. Acesta orienteaza orice demers de invatare catre acumularea de iubire si intelepciune.
BALANTA
Sunteti atentionat sa nu credeti imediat tot ce auziti, ci, ori de cate ori aveti indoieli, sa asteptati si un al doilea sfat, independent de primul. De asemenea, semnaleaza prezenta unei comunicari defectuoase sau chiar inexistente cu anturajul. Exprimati-va dorintele, dar nu decideti nimic in mod pripit, studiati situatia, reflectati si nu ezitati sa primiti un sfat intelept. Transformari importante sunt pe punctul de a se realiza, ceea ce este posibil sa va destabilizeze si sa va sperie.
Uriel – Ingerul Dorintelor constructive
Cu soarele in balanta, nativii primesc ajutorul lui Uriel care tine sub control dorintele distructive. Nevoie de echilibru si armonie este cea care tine aceasta zodie in parametru optimi. Uriel este cel care da balantei puterea de a crea echilibrul si de a-l mentine chiar daca asta presupune efort continuu, care in mod obisnuit ar obosi pe oricine altcineva. Uriel este cel care ajuta balanta sa mentina echilibrul interior si exterior prin utilizarea de mijloace sociale, artistice si estetice. Uriel este cel care face din balanta o creatoare a armoniei in univers, caci dincolo de planul fizic, balantele pot lucra si in plan spiritual si este bine sa faca acest lucru in deplina cunostinta de sine.
Uriel va ajuta sa creati armionie, dar fara a va pierde armonia interioara, lasandu-va spatiu pentru exprimarea de sine si incarcarea propriilor baterii. Doar asa puteti ajunge la echilibrul dintre dorintele voastre emotionale, mentale si spirituale, care sa va permita sa accedeti la urmatorul nivel de existenta in armonie cu divinitatea. O altă semnificaţie a armoniei interioare se referă la a ne detaşa de experienţele dureroase ale trecutului. Decantate, înţelese ca lecţii de viaţă, ele pot deveni cu uşurinţă trepte ale evoluţiei noastre spre manifestarea fiinţei armonioase care suntem în esenţă. Emoţiile "urâte" vor fi înlocuite de stări profunde de împlinire şi de mulţumire, specifice armoniei în care trăim acum. Pe masura ce intregul vostru sistem de valori se echilibreaza, vati gassi puterea si bucuria de a va exprima creativ sentimentele si trairile si veti putea media orice conflict fara a tine partea nimenui, ci numai adevarului divin din voi si ceilalti.
SCORPION
Saptamana vesteste evenimente bruste si inevitabile ce va pot soca, iar succesul il veti obtine numai dupa o munca grea si efort sustinut. Exprima o schimbare totala a directiei vietii in functie de intelepciunea dvs. Incercand sa luptati impotriva Destinului sau imprejurarilor specifice momentului nu va va aduce decat necaz si suparare. Este indicat sa va dati un pas inapoi si sa incercati sa va lasati in mana Sortii.
Barbiel- Ingerul Transformarii
Nativii cu soarele in scorpion primesc ajutorul lui Barbiel cel care transforma manie in compasiune. Scorpionii se afla pe o cale spirituala inca de la nastere si au de trecut tot felul de probe ale vietii. Multe din aceste probe au reusit sa va scoata de pe aceasta cale spirituala,, mai ales la trecerea de la copilarie la varsta adulta cand cerintele corpului si egoului vostru v-au despartit de esenta voastra divina. Zodia voastra este cea care trebuie sa faca fata celor mai puternice pasiuni sexuale din tot zodiacul si aceste palsiuni nesatisfacute sau nesublimate se pot transforma in actiuni pline de agresivitate si ura. Barbiel este cel care va ajuta sa tineti aceste pasiuni sub control si sa nu va lasati prada lor. Totusi lupta pe care o duceti cu planul dorintelor sexuale nu ramane fara rasplata ca odata stapanite energiile sexuale ele devin forta intregii voastre vieti chiar ale vietii vesnice. Barbiel este cel care va pune in lumina pana si cele mai intunecate si mai nevazute coltisoare ale fiintei voastre pentru ca astfel sa le cunoasteti si sa le stapaniti. Chiar daca va aseazati foarte ferm pe calea spirituala, voi scorpionii tot mai sunteti distrasi de dorinte emotionale si sexuale. Transformarea acestora in dorinte spirituale se face cu ajutorul lui Barbiel care va ajuta sa luati cele mai bune decizii in acest sens si sa rezistati fara frustrare oricaror ispite.
Viata nu e un proces de descoperire, ci unul de creatie. Tu nu te descoperi pe tine insuti, ci te creezi din nou. Cauta, deci, nu sa descoperi cine esti, cauta sa-ti dai seama CINE VREI TU SA FII.
SAGETATOR
Simtit ca lucrurile au inceput sa se miste, ca se anunta evenimente importante si ca asteptarile vi se vor implini in cel mai scurt timp. Spiritul critic nu este acum de bun augur. Trebuie sa priviti inainte cu multa candoare si cu speranta. Nu aveti de ce sa va temeti.
Adnachiel – Ingerul puterii iubirii Nativii din Sagetator primesc puterea lui Adnachiel care aduce iubire divina in locul iubirii umane. Ambitia voastra caracteristica are nevoie sa fie canalizata cu iubire catre iubire. Abia atunci dorintele omenesti devin motorul vietii spirituale si devin aspiratii, intuitii si nevoie de absolut. Adnachiel este cel care va ajuta sa porniti in calatoria spirituala fara a avea nevoie sa ajungeti, ci doar sa calatoriti. El aprinde in inima voastra nevoie de a ajunge ACASA in locul acela dincolo de spatiu si timp in care sufletul se intalneste cu creatorul sau. Sagetatorii au ambitii mari, dar si aspiratii spirituale importante. Ingerii pot fi si surse de informatie, dar pot sa va si orienteze in actiunile in viata de zi cu zi. Ei va pot aduce lumea spirituala mai aproape si va pot face sa vedeti mai clar ceea ce urmeaza.
Ne pot ajuta să ne deschidem lăuntric pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă să apreciem şi să ne bucurăm de iubirea care există în viaţa noastră şi să devenim conştienţi de miracolul iubirii, Viata voastra se afla sub protectia lui Adnachiel care va da puterea de intelege si de a-i ajuta si pe ceilalti sa inteleaga ca in spatele fiecarei actiuni umane se afla o directie divina si o ratiune divina. El este cel care va face rabdatori cu cei ce nu stiu si dornici de a oferi iubire, mai ales celor care aparent nu o merita.
Pe voi va mai ajuta Aniel cel care va face sa asimilati cunoasterea si sa o folositi pentru binele celorlalti in directia progresului spiritual.
In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”
Osho a raspuns: “Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.
Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.
CAPRICORN
Daca va angajati intr-o disputa, ramaneti lucid! Fiti in alerta si nu actionati cu subiectivism, daca vreti sa luati cea mai buna decizie. Traversati o faza de epuizare fizica. Demersurile dv a dus doar la esecuri, care v-au facut apatic si indiferent. E nevoie sa renuntati la ceva pentru a putea merge mai departe. Ati putea fi nevoit sa va reprimati sentimentele.
Haniel- ingerul revelarii divinitatii Cei cu soarele in Capricorn pot primi puterea de percepe divinul in orice actiune umana de la Haniel. De fapt calea vietii capricornilor este ajutata de mai multi ingeri guvernatori ai pamantului, pentru ca nativii au de facut fata unor cerinte complexe atat in planul existentei de zi cu zi, cat si in planul existentei spirituale. Este nevoie de o intreaga armata de ingeri pentru ca nativii capricorni sa depaseasca nevoia de control in plan uman si sa se dedice idealurilor spirituale.
Ambitia este cea care isi spune cuvantul in orice actiune a capricornilor. Haniel este cel care ii ajuta pe capricorni sa transforme viata spirituala din ideal in actiune concreta. Desi capricornul este un semn dens de pamant el este precum muntele al carui varf intalneste cerul.
Haniel va ajuta in momentele in care incepeti o noua actiune si va ajuta sa nu pierdeti directia spirituala. El va face generosi cu timpul si resursele voastre si mai ales iertatori cu cei care va gresesc. Acest inger are grija ca orice noua cunostinta sa fie asimilata efficient.
Varsator
Deschideti-va spre ceiallti si redescoperiti bucuria de a trai! Daca va deschideti inima, va veti simti usurat. Bucurati-va de aceasta perioada de liniste si nu veti fi dezamagit. Sunteti un fericit castigator, iar proiectele dv se indreapta spre un succes neasteptat si rasunator. Daca nu riscati, nu castigati
Gabriel- Ingerul adevarului
Nativii care au soarele in Varsator primesc puterea adevarului revelat de la Gabriel. Gabriel este reprezentat ţinând în mână un crin, simbol al purităţii şi al adevărului. Uneori este reprezentat ţinând în mână o călimară şi o pană, simboluri ale rolului său de mesager divin. Alteori este reprezentat ţinând o cupă aurie care ne aminteşte de Sfântul Graal. El ii ajuta sa rosteasca si sa transmita adevarul in orice actiune pe care o intreprind. Caracteristica varsatorilor este faptul ca ei reprezinta legatura intre nevoile personale si cele general umane. Varsatorii sunt cautatori ai adevarului si pentru asta creaza sisteme de gandire prin care sa se inconjoare de oameni care sa le impartaseasca idealurile. Ei pot parea egoisti multora dintre semeni. Gabriel le da varsatorilor bucuria cunoasterii adevarului si a raspandirii acestuia in grupuri din ce in ce mai mari de oameni. Tot el le da capacitatea de a insufla idealuri inalt spirituale.
Gabriel este mesagerul Domnului si este cel care le aduce in permanenta varsatorilor informatii, dar nu direct ci prin intermediul intuitiilor, revelatiilor, semnelor. El ii indeamna sa nu tina pentru ei aceasta cunoastere divina si sa o foloseasca pentru a inspira mari grupuri de oameni pentru a-I face constienti si pe acestia de menirea lor divina.
Tzadqiel ii mai poate ajuta, el fiind ingerul compasiunii, va da puterea de a tine cont de nevoile oricarui om atunci cand isi urmaresc planurile spirituale. El da varsatorilor capacitatea de a schimba sisteme sociale dar in coordonatele compasiunii si grijii fata de ceilalti.
Pestii
Pentru voi saptamana aduce un obstacol necesar ce trebuie si poate fi depasit: sfarsitul (dar nu fizic!) al unei situatii, traseul natural al oricarui om si oricarui lucru in aceasta lume. Ideile, proiectele, relatiile dvs. se vor transforma radical, acestea vor exista si in continuare, dar sub o alta forma. Rezolvarea este la indemana dvs., dar pentru a va atinge scopurile trebuie sa va adaptati conditiilor si sa va schimbati felul de a vedea lucrurile.
Barakiel – Ingerul credintei
Nativii cu soarele in Pesti primesc de la Barakiel capacitatea de a face diferenta intre cunoastere si credinta. Asta este una dintre cele mai mari provocari spirituale din viata voastra. Pestii sunt cei care resimt cel mai puternic dualitatea personalitate- suflet. Barakiel ii invata sa isi cunoasca atat personalitate cat si sufletul si sa faca din doua un intreg divin. El asista pestii in efortul lor de a-si intelege instinctele si sa isi inalte mintea deasupra lor prin constiinta intuitive. Voi pestii traiti in permamenta cu constiinta existentei celorlalti, cu durerile lor si cu trairile lor pe care le resimtiti acut. Barakiel va ajuta sa invatati sa le alinati si sa construiti in oameni constiinta faptului ca pot muta muntii din loc cu un strop de credinta.
Când greutăţile vieţii apasă prea greu pe umerii noştri, trebuie să ne păstrăm convingerea că totul merge în sensul cel mai bun pentru noi. Credinţa ne susţine în momentele dificile şi ne ajută să depăşim îndoiala sau deznădejdea atunci când suntem tentaţi să renunţăm la eforturile noastre spirituale.
Metatron, considerat cel mai puternic dintre ingeri va va ajuta cu orice ocazie in care veti mai face un pas pentru dezvoltarea voastra spirituala. El va va sustine constiinta faptului ca fiecare fiinta este expresia divinitatii pe pamant si fiecare actiune se realizeaza in contul mantuirii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu