miercuri, 12 octombrie 2011

TAMAIA IN RELIGIE SI TERAPIE

TAMAIA IN RELIGIE SI TERAPIE

Tamaia, prin parfumul si mireasma ei subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o pretioasa ofranda si simbol al rugaciunii si faptei bune. Despre tămâie se spune că intermediază contactul pământenilor cu ingerii şi sfinţii, te ajută să obţii ajutor ceresc şi este o minune dumnezeiască la care ştiinţa nu a reuşit să găsească prea multe explicaţii.
Tamaia este o substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Aceasta rasina aromata, care arde usor si repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia Serata, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. Din incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust, se scurge un lichid laptos. Acesta este colectat intre sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie. Fiecare copac aduce dupa vechime, grosime si starea copacilor, trei pana la zece kg de tamaie. Un copac poate fi exploatat pana la patru ani, dupa care este necesara o pauza de mai multi ani. Tamaia are diferite forme si culori, dupa locurile si tarile din care provine. tamaia de Arabia, Egipt si Somalia e galbuie si in forma de lacrimi, cea de India este superioara, galbena.
Tamaia se foloseste atat la slujba Sfintei Liturghii, cat si la toate slujbele divine, fumul ei imbalsamand si creand o atmosfera de reculegere si sfintenie, prielnica pentru rugaciune si indepartarea duhurilor rele. Tamaia se arde in cadelnita sau in vase speciale (tamaiernite, catui). Mireasma tamaiei are calitati tonice si stimulante, de aceea, in trecut se folosea si in medicina.
Cadelnita sau catuie – tamaierul sau tamaietoarea – este obiectul de cult in care se pune pe jar, tamaie. Are forma unui recipient rotund, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare unite, in partea de sus intr-un maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot cand tamaiaza in biserica, dupa randuiala sfintelor slujbe. Intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este la fel de veche ca si folosirea tamaiei si a tamaierilor pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament. Primele cadelnite folosite de crestini erau facute din argila, metal ori ceramica.
Tămâia este o esenţă care prin conţinutul ei are proprietatea de a îndepărta energiile dense, cu frecvenţă joasă, care pot invada un loc sau aura unui om.Cei care sunt influentati de energii negative, se simt in biserica extreme de ciudat: transpire, se simt slabiti, casca, au dureri de cap, si in unele cazuri mai rare chiar lesina.Corpul lor energetic este foarte slabit, iar sanatatea este deasemenea subreda. Intrand in contact cu emanatia de tamaie, cu aceasta energie divina, se schimba vibratia energetica in organism, si acesta se curate de incarcatura negative. Are loc fenomenul de captare si restabilire a vibratiilor positive in organism. Este foarte important de ştiut că folosind în mod constant esenţa de tămâie, fie sub forma arderii în candelă sau în lampa de aromoterapie, ne putem menţine pielea tînără şi chiar putem regenera sistemul nervos, în urma unor şocuri psihice ce pot apare în viaţă. S-a constatat ştiinţific faptul că vaporii degajaţi de tămâie în lampa de aromoterapie sau în candelă conţin 120 de substanţe volatile ce acţionează foarte repede şi eficace până la nivelul micilor canale existente în membranele neuronale.
Miraculoasa esenţă de tămâie are o energie Yin caldă, binefăcătoare ce determină curăţarea în timp record a aurei şi a corpurilor subtile, oferindu-ne în acelaşi timp o profundă stare de relaxare şi meditatie. In medicina populara si in cea manastireasca romaneasca, este un pretios leac magic, cu virtuti de protectie si de exorcizare. Se spune ca o bucatica de tamaie sfintita tinuta la gat apara de deochi, de blestem, de ispitele Necuratului, de boli si de toate relele. De fapt, binecunoscuta zicala romaneasca: "Fuge ca dracu' de tamaie" ilustreaza cat se poate de bine eficienta acestui remediu magic. Este un leac magic de protectie a cuplului in fata interventiilor malefice. Tamaia tinuta in dormitor, sub perne si la icoane, ii impiedica pe soti sa se certe si ii face sa „fie cu frica de Dumnezeu”. Apoi, tamaia era tinuta de barbati intr-un saculet aproape de corp, mai ales cand plecau la drum lung, ca sa „nu cada la vreo ispita care sa strice casa”.
In antichitate, era una dintre cele mai pretioase marfuri, valoarea sa fiind apropiataa de cea a aurului. Tamaia intra ca ingredient la prepararea Sfantului si Marelui Mir.****
În 1922, la deschiderea mormântului lui Tutankhamon, s-au descoperit vase ce conţineau unguente pe bază de tămâie şi nard. Ele au fost puse în mormânt la sigilarea acestuia, în 1350 î.Hr. După mai bine de 3350 de ani, aromele din aceste vase au putut fi încă detectate. Pe pereţii unor morminte există hieroglife alăturate unor picturi reprezentând practica masajului. Acestea descriu modalităţi de preparare ale unor alifii aromate. Există papirusuri care menţionează folosirea ierburilor aromate în scop terapeutic, datând din timpul marelui faraon Khufu, în timpul căruia s-a construit Marea Piramidă (2800 î.Hr). Papirusul Ebers datând din timpul dinastiei a XVIII-a, arată că medicii egipteni aveau o cunoaştere completă a proprietăţilor plantelor aromatice folosite. Majoritatea reţetelor din acest papirus recomandă tamaia ca antiinflamator iar amestecul de smirnă şi tămâie pentru măştile de faţă. Egiptenii cei mai mari parfumieri si consumatori de parfumuri, foloseau tamaia pentru prepararea parfumurilor solide si in special pentru prepararea parfumului Kyphi care era ars in ritualurile inchinate zeului Ra, zeul soarelui si zeu suprem la egipteni. A existat chiar si un drum al tamaiei care a adus averi imense in regiunea araba.
In regiunea din sudul Omanului, care poartă numele Dhofar, cel mai verde colţ de natură din întreaga peninsulă, se află o adevărată "mină de tămâie" . Dhofar se bucură de o climă temperată, potri¬vită pentru arborii Boswellia , din care locuitorii extrag "tămâie" încă de acum şapte milenii. Odinioară se trăia bine din comerţul cu tămâie. Ea era transportată pe spatele cămilelor în desagi. "Convoaie" întregi de cămile parcurgeau sute de kilometri până în Egipt, iar de-acolo încărcătura lua drumul Europei.
Drumul Tamaiei - se numea in antichitate, calea pe care erau transportate din tarile producatoare, diferite rasini aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau in parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul - guma de Accacia, care se scurge din scoarta unor arbori). Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de astazi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de Sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului Apropiat. Traseu foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse, erau pedepsiti cu moartea. Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire.
Am amintit faptul ca tamaia intra in compozitia marelui Mir si as spune cateva cuvinte despre acesta.
Sfantul si Marele Mir se prepara din ulei curat de masline, vin alb vechi de cel putin cinci ani, din 36 de plante cum ar fi piperul, vascul , cuisoarele, scortisoara, nucsoara, maghiranul - si din esente - mirt, mira, tamaie solida si lichida si altele.
Cantitatile de ulei si vin necesare prepararii se stabilesc in functie de nevoile pastorale, celelalte ingrediente adaugandu-se in mod proportionat.
Intr-un an , de exemplu, s-au folosit 720 de litri de vin, 360 de litri de ulei, aproximativ 100 de litri de uleiuri esentiale si circa 12 galeti de plante. Din aceste cantitati, la sfarsitul celor trei zile de preparare vor rezulta 300 de litri de Mir. Vinul, plantele, uleiul si esentele se fierb la foc mocnit in vase speciale, timp de trei zile si se amesteca continuu pentru a nu se arde uleiul si pentru a evita ca plantele sa ramana pe marginea vaselor, ceea ce ar duce la schimbare culorii Mirului. Marele Mir este pregatit (fiert) cu o randuiala solemna in primele trei zile din Saptamana Patimilor si sfintit de catre Sfantul Sinod, in frunte cu Parintele Patriarh, in Joia Mare. Slujba speciala de sfintire a Marelui Mir se oficiaza la intervalul de 3-4 ani, sau ori de cate ori cantitatea de Mir Sfant a Bisericii se epuizeaza si e nevoie de noi cantitati. Mirul este folosit la sfintirea bisericilor, indeosebi a altarelor, si la Taina Mirungerii, care se administreaza fiecarui credincios o singura data, dupa Botez.
Mirosul de tamaie puternic, in vis - transmisie din lumile ascunse si sacre, faptul ca sperantele celui ce viseaza ce se vor implini.
-Daca insa te visezi mirosind tamaie, iar fumul se inalta arata o iubire sincera, sau prosperitate in viata.
- Visand procesul de tamaire intr-o biserica arata necesitatea de a face fapte bune. Refugierea in biserica,si asocierea cu mireasma de tamaie , in timpul visului ,arata nevoia de protectie . Tămaia are un rol important in aromaterapie, avand un puternic efect de relaxare. Se spune că inhalarea fumului de tămaie ajută la limpezirea minţii. Tămaia ajută şi la eliminarea problemelor legate de stres, care ne afectează din ce in ce mai mult in aceste zile. O baie fierbinte, cu cateva picături de ulei extras din tămaie, ajută la armonizarea energiilor intregului corp.
Tămâia are proprietăţi terapeutice: expectorante, antiiflamatoare, diuretice, sedative; antiseptice, antimicrobiene, astringente, cicatrizante; analgezice, antialergice, antidepresive; antitumorale; antiastmatice; antireumatice; imunostimulatoare, tonice. De asemenea, masajul cu ulei esenţial de tămaie, pe faţă şi gat, are un rol important pentru infrumuseţarea pielii, fiind recomandat in special persoanelor cu ten matur.Trateaza piele inflamata iritata, acnee grava ,piele uscata, devitalizata , imbatranita, lipsita de tonus si fermitate , furuncule, cicatrici,cat si herpesul.
Este decongestionant al sferei ORL fiind indicate in blocaje respiratorii, laringite, sinuzite cronice
Trateaza cu succes cistite, afectiuni renale de tot felul ,cat si hemoragii . La nivelul aparatului digestiv, uleiul acţionează benefic în boli inflamatorii ale colonului ulcere gastrice, indigestii, colite ulceroase, hemoragii interne.Avand actiune antiinflamatoare se foloseste in Reumatism, afectiuni osteoarticulare,artrite,tendinite,dureri musculare (recomandata fiind mai ales sportivilor) . Angoasele, spaimele, neincrederea in sine, anxietatea, tensiunea, oboseala cronica, lipsa de energie si vitalitate, blocaje energetice se trateaza tot cu tamaie.
Purificarea, dezinfectarea si parfumarea aerului cat si ridicarea nivelului vibratiilor energetice se realizeaza usor prin ardere de tamaie. Exista in magazinele de produse naturale sub forma de ulei sau capsule, modul de utilizare facandu-se in functie de afectiune.
Tămâia nu prezintă nici un fel de toxicitate, doar rareori putând să apară tulburări de ordin digestiv. Nu se recomandă însă femeilor gravide sau mamelor care alăptează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu