În general, disciplii lui Pitagora, considerau decada sacră, considerau că numărul 10 "este perfect și cuprinde în sine întreaga natură a numărului (10 copruri cerești, 10 perechi de contrarii).
Arabii au preluat de la indieni atât simbolul pentru cifra „0” cât și cuvântul care-l desemna, śūnya. În sanscrită (limba savantă indiană) śūnya are semnificația de loc gol, neocupat, liber, vacant, lacună, vid, deșert, nimic, zero. Zero a luat naştere în India Antică. Reprezentat de un cerc continuu, reprezintă nefiinţa şi veşnicia. Pentru Pitagora a fost o formă perfectă, care conţine totul şi din care a fost creat totul. În Islam, simbolizează lumina nelimitată şi Esenţa Divină.
10- este considerat numarul perfect in Kabala si nu numai. Oare nu era nota 10 nota maxima pentru care munceam la scoala? Ea reprezinta decada, numita de obicei cu termenul evreiesc sephirot. Pornind de la aceasta, 100 reprezinta perfectiunea si 1000 perfectiunea absoluta, in calitate de cub al decarului. Ca şi numărul degetelor, 10 este fundamentul celor mai multe sisteme de numărare, inclusiv al sistemului zecimal. De asemenea zece este un număr puternic în Biblie – sunt cele 10 porunci şi cele 10 urgii egiptene. Budismul are şi el 10 porunci – cinci pentru călugări şi cinci pentru laici. Conform unor teorii, în sistemul decimal, 10 este simbolul revenirii la unitate.
Numarul 10 in budism simbolizeaza roata imensa, care reprezinta timpul, destinul, karma. Galaxiile se rotesc in jurul acestei imense roti aflata in miscare, pe circumferinta careia sunt reprezentate cele 12 semne zodiacale.Viata se afla intr-o continua schimbare, evoluand, murind si renascand din nou. Viata continua sa se repete la infinit, si pana cand nu devenim constienti de ceea ce se petrece, ea va continua sa se invarta la fel ca o roata. Roata destinului simbolizeaza faptul ca suntem chemati sa avem intelegere pentru unele necesitati , sa intelegem ca timpul ne oblige mereu la dezvoltare ,la progress necontenit. Destinul ne confrunta cu experiente noi, carora trebuie sa le facem fata, pentru ca ,prin intermediul lor, sa ne maturizam.
10 poate fi asociat cu Saturn, in manifestarea sa de stapan asupra timpului si de dascal.
Cei cu numarul 10 sunt supusi unui destin foarte schimbator. In cele mai multe cazuri, din cea mai fericita situatie ajung pe neasteptate in situatie opusa, depinzand numai de ei sa-si croiasca drumul spre noroc. Oamenii cu 10 trebuie sa incerce sa traiasca si sa actioneze linistiti, cu calm. Deoarece inclina sa actioneze pripit, dovedindu-se nelinistiti si agitati, se inflacareaza repede dar aceasta inflacarare nu trebuie sa treaca niciodata de tinta propusa. Trebuie sa invete sa se stapaneasca, cu toata ca inflacararea este un dar care poate avea un efect magic, poate atinge idealuri inalte. Trebuie sa aibe incredere in ei, liniste, vointa si indemanare – pe care trebuie sa le manifeste in toate actiunile. Atunci succesul va fi sigur, deoarece 10 = 1 + 0 = Vointa, Indemanare.
Avand o mentalitate de invingator, cei nascuti pe 10 sunt razbatatori si isi croiesc drumul in viata fara sa aiba nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajosi, dinamici, siguri pe ei si foarte ambitiosi. Au spirit de comanda, abilitati strategice si manageriale, sunt inventivi. Raspund prompt la provocari. In general ajung oameni de succes, mai cu seama cand isi stabilesc obiective precise si constructive. Pretuiesc prietenia si o cinstesc prin loialitate si devotament. Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendinte dominatoare, refractare la sfaturile venite de la ceilalti. Sunteti nascuti pentru a va gasi singuri drumul in viata. Probabil ca v-ati stabilit de timpuriu telurile si mergeti pe calea dumneavoastra cu hotarare. Foarte rar acceptati ajutorul celorlalti. Este foarte probabil ca dumneavoastra acordati ajutor celor din jur. Insistati sa va pastrati individualitatea . Realizarile dumneavoastra sunt impunatoare, aveti putere si puteti finaliza actiunile incepute.Inainte de a incepe sa va plangeti, va dublati eforturile. Daca nu va simtiti confortabil la locul de munca ar fi mai bine sa incepeti o afacere pe cont propriu, deoarece sunteti dispusi sa va asumati responsabilitatile si sa coordonati intreaga activitate.
Persoanele nascute in ziua de 10 sunt foarte dornice de recunoasterea celor din jurul lor. Neobositi, sunt tot timpul gata sa treaca peste multe obstacole, pana in momentul in care isi ating telurile. Ai o foarte puternica nevoie de a-ti stabili identitatea si esti foarte generos. Iti place sa gandesti la un nivel foarte mare. De cele mai multe ori esti energic si original, si crezi foarte mult in convingerile proprii. Cateodata ai tendinta sa te simti singur si lipsit de popularitate. Esti foarte atras de calatorii, din cauza spiritului tau neobosit. Ai nevoie de foarte multa incredere in tine si de recunoasterea valorilor tale de catre cei care sunt in jurul tau. Trebuie sa inveti ca lumea nu se invarte in jurul tau si sa eviti tendinta de a fi dictatorial. Latura ta pozitiva te face un foarte bun conducator, creativ, plin de forta si de optimism, independent si cu convingeri puternice. Latura ta negativa te face gelos, egoist, nelinistit si mandru.
miercuri, 16 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu